HOMEPROIECTEConferințeConferința din 2007

CONFERINȚA MONDIALĂ a Unity of Man – 2007

Conferința Mondială a avut loc din 1 până în 11 decembrie în Kirpal Sagar

În decembrie 2007, proiectul Kirpal Sagar, sub președinția doamnei Biji Surinder Kaur a celebrat jubileul de argint și 75 de ani de la nașterea regretatului Dr. Harbhajan Singh.

Evenimentul central al conferinței a fost dezvelirea simbolurilor de pe vârful clădirii centrale din Kirpal Sagar în mijlocul frumosului lac, Sarovarul. Ziua inaugurării acestor simboluri a fost așteptată cu nerăbdare. Douăzeci și cinci de ani au trecut de la prima săpătură cu care au început lucrările pentru Sarovar, pe timpul Dr. Harbhajan Singh. Inaugurarea simbolurilor a fost evenimentul care a încoronat realizările anilor de muncă în numele Lui Sant Kirpal Singh.

Conferința a fost un eveniment ce a ținut 10 zile, care a însumat activități variate, legate de cele mai multe aspecte ale proiectului. Referitor la baza spirituală a Kirpal Sagar, un domeniu important a fost dialogul inter-religios, toleranța religioasă este o necesitate majoră într-o comunitate mondială multiculturală în creștere. Douăzeci și nouă de invitați au ținut prezentări în zilele de 9-10 decembrie, fiind zilele principale ale conferinței.

Un alt domeniu de interes a fost programul cu scop caritativ, care a fost realizat pentru a stabili un exemplu practic: buna-voință ar trebui să ducă la acțiune. În acest scop, în 1 decembrie s-a pornit un "Medical Camp" pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilități, care a continuat până în ianuarie, iar în 6 decembrie s-au celebrat ceremoniile de căsătorie, sponzorizate de către Unity of Man, pentru fiicele familiilor nevoiașe.

Un program complementar al conferinței a avut loc în 7 decembrie în Amritsar, în onoarea Dr. Harbhajan Singh, care a avut reședința sa acolo până când Sant Kirpal Singh a inițiat munca pentru Kirpal Sagar la Nag Kalan, lângă Amritsar, în timpul Dr. Harbhajan Singh.

Multiplele programe speciale, evenimentele și prezentările au oferit oportunitatea ca oamenii să se întrunească și să se familiarizeze cu oameni din întreaga lume, precum și cu cultura Indiană. A fost frumos de observat cât de ușor au devenit prietenoși oamenii unii cu alții, indiferent de credință, culoare, naționalitate sau caste.

Pe lângă participanții din toată India, oameni din aproximativ douăzeci de alte națiuni au participat la această conferință, cum ar fi din : Austria, Germania, Elveția, Olanda, Suedia, Ungaria, Belgia, Canada, Franța, Anglia, Italia, Australia, Croația, Slovenia, România, Paraguay, Kenya, Republica Cehă, Spania, Siria, Muntenegru și Bulgaria.

Frumusețea interioară și exterioară a Kirpal Sagarului a creat o atmosferă care a făcut pe toată lumea să simtă pacea și armonia. Fie ca spiritul acelui moment să continue să se răspândească în întreaga lume, acel spirit a fost atât de ușor de realizat în acele zile, al cărui motto este: fiți buni – faceți bine – fiți unul.

World Conference on Unity of Man 2007

DOWNLOAD
Conferința Mondială a Unity of Man 2007


 

 

 

 

 


WEBSITE

www.uom-conference.org
Reportaj detaliat despre Conferința Mondială a Unity of Man din 1-11 decembrie 2007, ținută în Kirpal Sagar