HOMESPIRITUALITATEA

SPIRITUALITATEA


În cadrul meniului respectiv veți găsi fragmente din discursurile și cărțile Lui Sant Kirpal Singh, care dau o scurtă prezentare a diferitelor aspecte ale spiritualității. Cuvintele Lui Sant Kirpal Singh ating direct inima tuturor celor care caută să găsească răspunsuri la întrebările eterne și vitale. Cine ar putea fi cel mai competent ca să vorbească despre spiritualitate, decât El?

Omul a avut din totdeauna nevoia naturală de a înțelege misterul vieții. Căutarea entității imanente și atotputernice a început atunci când conștiința de sine a fost dată creaturilor vii. Limitările interminabile cu care spiritul este înconjurat, insuficiența și caracterul incomplet din toate părțile, neajutorarea în fața morții, a bolii și a suferințelor, toate se combină pentru a stârni în om dorința de a afla sursa întregii vieți, a întregii lumini, a întregii fericiri și bucurii.

Omul caută o putere cu care să poată combate tot răul, să gonească durerea și suferința și să se stabilească cu permanență neschimbat în acest univers în continuă schimbare. El vrea să găsească un punct central permanent, în jurul căruia dansul etern al creației și distrugerii continuă fără încetare.

Nemulțumit cu ceea ce îl înconjoară, el a început căutarea eternă și s-a întors la întrebarea: "de ce?" și "pentru ce?" a lucrurilor. El a încercat să găsească substratul vieții însăși, sursa din care izvorăște principiul creativ al vieții, care însuflețește corpul și componentele lui și ce activează totul în jurul lui. Dacă cineva a fost acaparat de această întrebare, ea nu îi mai dă pace omului. Atunci când o persoană este în mod serios în căutarea adevărului, căutarea interioară devine o pasiune. Omul va încerca atunci să rezolve misterul vieții în orice mod posibil.

Sant Kirpal Singh, 1974

CITEȘTE MAI MULTE
"The science of soul"
Discurs ținut de Sant Kirpal Singh